Your resource for the Romanian sim racing scene

Racing League Romania: Walk Racing preia conducerea la Misano

O cursă perfectă pentru Walk Racing, coroborată cu penalizările încasate de echipajul Adevărul Auto, a reconfigurat ordinea din clasamentul general. VSG Racing și-a trecut în cont titlul categoriei Am cu două etape înaintea finalului de sezon, iar echipajele ce au reprezentat RLR în cel de-al doilea weekend al Romanian Endurance Series au consolidat poziția de lider a echipei.

Colegi de primă linie, Mihai Șuțeanu (Walk Racing) și Victor Nicolae (100% Sport) au evadat în fruntea cursei, în timp ce în urma lor Sebastian Apostol (Adevărul Auto) și Alex Cascatău (Aqirys Racing) se atingeau imediat după start. Cascatău a anticipat plecarea și a fost penalizat cu drive through, aceasta fiind a doua rundă consecutivă în care echipajul Aqirys Racing se confruntă cu situația. Pe fondul problemelor fizice acuzate de Rareș Oprea, Andrei Bechir l-a înlocuit în echipajul Raven Speed și nu a avut probleme în a ține de locul al patrulea, dar mai important de șefia categoriei Pro-Am.

Ceea ce părea dominaţia Textar eSports la această categorie a început să se complice în ultimele runde, când nu doar Andrei Pașa (cu Oprea sau cu Bechir) le-a luat puncte, ci și perechea Racelogic formată din Tudor Mihai și Mălin Feher. Spre deosebire de această entuziasmantă luptă în trei, la categoria Am a continuat defilarea pentru Ciprian Dăscălescu și Vasi Grama (VSG Racing), care și-au trecut deja în cont titlul după o nouă victorie, în pofida celor două manșe rămase de disputat din actuala campanie RLR BMW GT Challenge.

La un pas au fost și membrii clubului FC Rapid 1923 eSports să celebreze un titlu la Misano, însă o problemă la standuri l-a întârziat pe Andrei Miclea suficient pentru a nu putea prelua conducerea de la Victor Taraș. De cealaltă parte a garajului vișiniu, Dragoș Simion părea destinat să încheie pe poziția a treia, însă a încasat o penalizare pentru depășirea repetată a limitelor pistei, iar în momentul în care a venit la boxe pentru a și-o satisface a mai luat încă una pentru viteză excesivă în zona cu limitare. Astfel, Simion nu a putut salva decât un loc 7 in extremis, printr-un ultim tur foarte rapid ce l-a scos înaintea lui George Roșu.

Cea de-a treia victorie stagională pentru Walk Racing le-a adus acestora și prima poziție în clasamentul general, pe care vor încerca să o apere în următoarea etapă, ce va avea loc pe Laguna Seca. Acolo sunt șanse ca luptele de la Pro-Am și cluburi să se încheie, în timp ce bătălia echipajelor este de așteptat să fie decisă în finala de la Suzuka. Cursa de la Misano poate fi revăzută pe canalul de Youtube al BMW România: https://www.youtube.com/watch?v=gDNqnrnCkCk

Romanian Endurance Series – cele mai grele condiții din istoria campionatului

De la prima cursă de anduranță din România, disputată în toamna anului 2015, niciodată nu a fost o vreme atât de neprietenoasă pentru tot mai numerosul pluton al competiției. Ninsoarea venită în ziua curselor a determinat întârzieri, dar nu și anularea manșelor rezervate diviziei Touring, ceea ce a permis tripletei de echipaje ce punctează pentru RLR să contribuie la extinderea avansului în clasamentul general. Radu Iordache (Trans Mondial Racing) s-a impus la cea mai populată categorie (Dacia Logan Cup), deși se afla la prima vizită pe Transilvania Motor Ring și la doar a treia reuniune de automobilism din carieră. Mihai Pelmuș și Andrei Duna (GG Racing Team/A1) au recurs la mașina de rezervă și au recuperat poziții importante de la coada grilei, iar BMW-ul West Competition Racing pilotat de Dinu Dumitrașcu și Alexandru Șiclovan a ajuns la sosire doar în prima manșă, pe fondul riscurilor sporite de a rula pe anvelope semislick în condițiile date. Racing League Romania totalizează astfel 104 puncte după două etape, devansând AB Motorsport (72p) și Willi Motorsport (59p).

Coach Dave 1000 – ambele echipaje românești în puncte
Dacă primul sezon în cadrul SimGrid Endurance Cup (octombrie 2021-februarie 2022) avusese drept etalon pentru reprezentanții României un loc 18, încă de la prima cursă a noii campanii această ștachetă a fost ridicată până la poziția a 13-a în urma unei evoluții foarte solide a tripletei formate din Victor Nicolae, Dragoș Simion și Andrei Miclea. Un parcurs curat, fără penalizări, ar fi putut fi încununat chiar și cu o clasare în Top 10 pe Circuit de Barcelona-Catalunya dacă BMW-ul M4 GT3 #33 al West Competition Racing nu ar fi fost victima unui incident în debutul cursei de șase ore. Echipajul al doilea (WCR Academy #3) a punctat încă de la debut: Sebastian Apostol, Cătălin Tufeanu și Andrei Pașa s-au clasat pe 21 într-un pluton de 47, după ce Apostol calificase mașina pe grilă pe un excelent loc 9. Peste 7000 de fani au urmărit prima etapă a Coach Dave 1000, ce poate fi revăzută aici: https://www.youtube.com/watch?v=rhzk-iGOuNM