Your resource for the Romanian sim racing scene

Sim racing vs motorsport real: inginerul BMW Motorsport Jeroen den Boer vorbește despre asemănări şi deosebiri

În perioada cât a fost pilot de curse, Jeroen den Boer (Olanda) era obişnuit să piloteze maşini GT3 ale BMW Motorsport. Ca inginer-şef, el urmăreşte acum apariţiile în curse ale BMW M6 GT3 şi dezvoltarea noului BMW M4 GT3. În actuala criză COVID-19, den Boer a revenit în cockpit – virtual, cel puţin.

În perioada cât a fost pilot de curse, Jeroen den Boer (Olanda) era obişnuit să piloteze maşini GT3 ale BMW Motorsport. Ca inginer-şef, el urmăreşte acum apariţiile în curse ale BMW M6 GT3 şi dezvoltarea noului BMW M4 GT3. În actuala criză COVID-19, den Boer a revenit în cockpit – virtual, cel puţin. El a descoperit sim racing şi concurează regulat cu BMW M8 GTE şi BMW Z4 GT3. Combinaţia de fost pilot de curse, inginer BMW Motorsport şi sim racer îl face persoana perfectă să analizeze asemănările şi diferenţele între sim racing şi motorsportul real.

Când Jeroen den Boer concurează cu BMW Z4 GT3 pe platforma iRacing Esports, simte ca şi cum a dat timpul înapoi. Între 2011 şi 2013, olandezul a pilotat maşina respectivă pentru echipa DB Motorsport împotriva unor adversari de primă clasă în ADAC GT Masters, reuşind două victorii în 36 de curse. În acelaşi timp, el a studiat ingineria şi, când cursele GT3 au devenit prea scumpe pentru el şi echipa sa privată, şi-a continuat cariera ca inginer. “Mi-am făcut ceva relaţii bune prin cursele GT3 şi prin acestea am ajuns, în cele din urmă, prin Schubert Motorsport la BMW Motorsport”, a spus den Boer. “Lucrez aici din 2014.” Aflat într-o poziţie de responsabilitate, el este mereu la faţa locului când BMW M6 GT3 concurează în cursele importante de 24 de ore şi în Intercontinental GT Challenge. Cel mai recent proiect al său este dezvoltarea BMW M4 GT3, noul vârf de gamă BMW M Customer Racing.

În timp ce den Boer aşteaptă să îşi reia proiectele din motorsportul real, el a descoperit sim racingul. Acum are propriul echipament acasă şi se antrenează împreună cu piloţii oficiali BMW Philipp Eng (Austria) şi Jens Klingmann (Germania). “Odată am intrat într-o sesiune pe Nordschleife. A fost foarte distractiv şi foarte interesant”, a spus den Boer, “în special pentru mine, ca inginer, deoarece au fost implicaţi şi sim raceri profesionişti care au avut răspunsul corect la orice întrebare pe care am avut-o cu privire la configurări. Dintr-o dată, nu mai eram inginerul care dă informaţii despre configurări – situaţi se schimbase. La început a fost o lume diferită pentru mine.” De asemenea, den Boer a câştigat experienţă de cursă în ultimele luni şi la volanul versiunilor virtuale BMW M8 GTE şi BMW Z4 GT3. Nu numai că au fost testate aptitudinile sale de pilot, ci şi cele de inginer, deoarece faci totul singur pe iRacing – fie că este vorba de configurări, tactici de cursă sau strategie pneurilor.

Activitatea de configurare în simulator şi realitate


“În simulator, poţi configura cu adevărat tot ce s-ar putea întâmpla în realitate: şasiu, aerodinamică, presiune în pneuri – totul”, a explicat Boer. “De regulă, configurarea este complet deschisă, astfel încât să poţi configura un număr incredibil de parametri. Nu este atât de uşor şi trebuie să ştii ce faci.” Den Boer ştie exact ce face atunci când vine vorba de adevărata activitate de configurare. El şi echipa sa încep, în general, cu o configuraţie de bază, care este creată folosind datele de anul trecut sau, în cazul circuitelor noi, date de la circuite similare. “Atunci colaborăm cu pilotul pentru a identifica problemele la care trebuie să lucrăm”, a spus den Boer. “Supravirare? Subvirare? Frâne prea moi? Comparăm părerile piloţilor cu datele noastre. Când corespund, schimbăm configuraţiile respective ale maşinii pentru a rezolva problema. În acest fel, pas cu pas, putem să mergem în direcţia cea bună.”

Înţelegerea şi interpretarea corectă a părerilor piloţilor reprezintă una dintre abilităţile principale ale unui inginer. Este capitolul la care den Boer beneficiază de experienţa sa din trecut, ca pilot de curse. “Uneori, trei cuvinte sunt suficiente şi ştiu ce înseamnă. Cred că pot empatiza cu ei”, a spus el. Nu trebuie să facă acest lucru atunci când realizează configurările în simulator, deoarece este şi pilot, şi inginer în acelaşi timp. „În cazul meu, activitatea de configurare în simulator este posibil mai rapidă, deoarece eu sunt pilotul şi, chiar şi în spatele volanului, pot să mă gândesc deja la ce modificări de configurare urmează să încerc”, a explicat den. Boer. “Nu trebuie să vorbesc mai înainte cu un alt pilot şi să încerc să pun în practică evaluările sale.”

În schimb, ar putea, teoretic, să apeleze la cunoştinţele dobândite în motorsportul real şi, de exemplu, să utilizeze o bază reală de configurare pentru simulare. “Nu este chiar atât de simplu”, spune den Boer, punând situaţia în perspectivă. “Poate ştiu din experienţă ce şuruburi trebuie strânse mai întâi, dacă aş avea vreo problemă cu configurarea – dar să folosesc o bază de configurare 1:1 nu ar funcţiona.”

Strategia de cursă şi analiza datelor sunt practic identice


Ca şi în cazul configurării, munca la strategia de curse este practic identică în simulator şi în realitate, după cum a explicat den Boer cu un exemplu practic: “Împreună cu un coleg, am pilotat o cursă de patru ore pe Nordschleife. A trebuit să discutăm despre tactici, să calculăm consumul de combustibil şi să stabilim strategia pneurilor – a fost foarte distractiv. Am calculat că liderul va trece linia de sosire înainte de expirarea timpului de cursă, ceea ce însemna că trebuia să mai facem un tur. Ţinând cont de aceasta, am pus mai mult combustibil, ceea ce ne-a permis să depăşim câteva maşini care rămăseseră fără combustibil pe Döttinger Höhe la finalul cursei. Inginerul din mine a trecut cu siguranţă prin aşa ceva.”

În ceea ce priveşte analiza datelor, paralelele între sim racing şi motorsportul real sunt la fel de surprinzătoare. “Ca şi în realitate, poţi suprapune şi analiza datele de telemetrie ale diferiţilor piloţi”, a spus den Boer. “Unde frânez prea devreme sau prea târziu? Unde trebuie să selectez o treaptă de viteză diferită? Aceste date sunt identice cu cele din realitate. Poţi utiliza chiar acelaşi program pentru analiza datelor. Este foarte fain.”

Când simularea este atât de aproape de realitate, ar fi o idee să preiei ideile de configurare dintr-o maşină virtuală şi să le transferi într-o maşină de curse reală? “Aici trebuie să fii foarte atent”, a spus den Boer. “Dacă greşeşti, nu poţi pur şi simplu să dai restart şi să încerci din nou pe circuitul real. Maşina ar fi distrusă.”