Your resource for the Romanian sim racing scene

Racing League Romania BMW GT Challenge: Rivalitate sportivă și distracție la un alt nivel în Assetto Corsa Competizione

Scena curselor virtuale deja turează motoarele în 2021, iar Racing League Romania răspunde cerințelor odată cu tranziția la o platformă de ultimă generație, dezvoltată în colaborare cu cel mai mare organizator de competiții GT din lume. BMW România se alătură RLR pentru al treilea sezon consecutiv și oferă cel mai spectaculos premiu din universul autohton de sim racing.

Acțiunea din RLR revine după un interval de pregătire de două luni, iar schimbările sunt numeroase și atractive. La cererea comunității și din dorința de a oferi cel mai imersiv produs mediatic s-a efectuat tranziția de la mediul de simulare Assetto Corsa (ce are o vechime de șase ani), la produsul actual al aceluiași studio Kunos Simulazioni, Assetto Corsa Competizione. Această platformă este licențiată de către Stephane Ratel Organisation, structura ce patronează seriile de top cu modele GT3 și GT4 de pe patru continente

Dacă la nivelul GT3 BMW se află în procesul de tranziție de la modelul M6 GT3 ce s-a dovedit încă suficient de competitiv în 2020 (succese la Nurburgring 24h, Indianapolis 8h și Kyalami 9h) către M4 GT3 (ce va fi omologat înaintea sezonului 2020), continuitatea este asigurată la scara competițiilor rezervate categoriei GT4, unde produsul mărcii intră în al patrulea an de exploatare. În cadrul galei BMW SIM Live din decembrie a fost lansată o competiție virtuală oficială pe platforma Assetto Corsa Competizione în care se va folosi modelul BMW M4 GT4, aceasta fiind și alegerea seriei din România.

”Majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est sunt reprezentate în elita competițiilor virtuale. Românii de top și-ar putea găsi locul pe acele grile valoroase, identificarea și formarea lor fiind un obiectiv principal al RLR în 2021. La fel ca în cursele reale, campionatul național trebuie să fie o experiență cât mai instructivă, motiv pentru care propunem RLR BMW GT Challenge cu această mașină. Sperăm ca steagul României să apară de cât mai multe ori în fiecare challenge lunar din BMW SIM Time Attack” a declarat Alexandru Șiclovan, promotorul RLR.

Format și calendar

Campionatul are programate 10 etape la interval de două săptămâni, între 10 ianuarie și 17 mai 2021. Circuitele vizitate sunt cele pe care se va concura în realitate în GT4 European Series (unde se pot compara timpii din simulator cu cei din realitate), la care se adaugă rundele din Intercontinental GT Challenge. Primele nouă etape vor avea durate alternative de una sau două ore, iar finala de pe circuitul spaniol de Grand Prix de la Barcelona se va ține pe parcursul a patru ore.

RLR BMW GT Challenge este deschis echipajelor de doi piloți ce se vor succeda la comenzile modelului M4 GT4 și începe cu o cursă de două ore la Suzuka (Japonia), ce va fi transmisă pe pagina de facebook BMW România duminică 10 ianuarie de la ora 20:00.

Nume importante pe grilă

Propunerea Racing League Romania a avut ecouri remarcabile în comunitatea tot mai vastă de sim racing din țară, iar pe lista de înscrieri se poate observa cum această pasiune unește practicanți ai diverselor discipline. Echipele campioane din seriile naționale de circuit (Willi Motorsport) și de raliuri (Napoca Rally Academy) se vor număra printre protagoniști, iar dintre piloții care au cucerit titluri de campioni în 2020, precum Emil Nestor (CNVC), Sergiu-Sebastian Itu (CNR), Sergiu Nicolae (RES) și Alex Cascatău (Supercar Challenge Benelux), doar acesta din urmă are momentan în palmares și un titlu în RLR.

Bătălia la vârf se profilează între echipajele Motul eSports (Cristian Berindea și Andrei Bechir) și Aqirys Racing (Victor Nicolae și Alex Cascatău). Primii au avantajul titlurilor obținute în RLR în sezoanele 4 și 5, însă adversarii lor tradiționali plusează printr-un parteneriat cu Filep Race Engineering, structura fondată de inginerul român Andrei Filep ce are o experiență de două decenii în motorsport la cel mai înalt nivel (Le Mans 24h, Nurburgring 24h, ADAC GT Masters). Victor Nicolae explică: ”Tranziția la noul mediu de simulare ne permite să exploatăm mult mai eficient datele de telemetrie, iar asta a atras în sim racing inginerii de curse. Este o onoare pentru noi să lucrăm cu dl. Filep și să demonstrăm împreună cât de transferabile sunt aceste cunoștiințe astăzi, cum te poți forma în mediul virtual pentru profesiunile tehnice ale motorsportului.”

În același spirit revin în RLR și echipele universităților politehnice din București și Timișoara, ce au purtat deja dueluri virtuale în primăvara anului 2020. România are deja o tradiție în Formula Student, iar setarea mașinilor și domeniul achiziției de date pot fi puse în practică facil în mediul de simulare. Din același ecosistem provine și Horia Platona, pilot de circuit și inginer, care va face echipă în RLR BMW GT Challenge cu viitorul său adversar de pe Motorpark, Alex Mirea. Alte nume importante ce continuă în RLR sunt fostul pilot de coastă Marian Andrei, campionul categoriei Supersport la ROTAC în 2020 Radu Dumitrescu, pilotul internațional de monoposturi Matei Mihăescu și campionul național de snowboard Andrei Morțilă, instructor certificat BMW.

Clasamente și premii

Atât formatul de cursă, cât și sistemul de punctaj sunt inspirate din GT World Challenge. Prioritar este clasamentul echipajelor, existând totodată și o ierarhie separată a piloților ce va avea diferențe doar în cazul absențelor individuale. Dat fiind nivelul la care s-a ajuns în RLR se justifică introducerea unui clasament al debutanților, iar licențiații FIA, ACR sau FRAS la discipline de circuit vor lupta în paralel pentru un trofeu dedicat. Marele premiu oferit de BMW România este un volan Fanatec M4 GT3 – un concept inovator ce poate fi folosit deopotrivă în mașina de curse și în simulatorul de acasă.

De asemenea, Smart Driving continuă să susțină inițiativa RLR de a promova talentele către competițiile reale, oferind un loc într-o mașină de curse la o etapă ROTAC printr-o selecție de tip shoot-out pe Motorpark România. ”Inedit este faptul că nu vor fi eligibili doar cei din fruntea clasamentelor, ci un loc va fi ocupat prin tragere la sorți de orice participant RLR ce se prezintă la cel puțin jumătate din etapele BMW GT Challenge, iar șansele de câștig sunt proporționale cu numărul de curse efectuate” afirmă fondatorul ligii, Lucian Chirvase.

Se dezvoltă în 2021 și clasamentul pentru pilotul anului, în care vor fi contabilizate rezultatele din toate evenimentele competitive organizate sub egida RLR printr-un sistem de medalii, de inspirație olimpică. În funcție de asta va fi desemnat reprezentantul României la cea de-a doua ediție a FIA Motorsport Games (Marseille / Paul Ricard, octombrie 2021), în virtutea acordului la care promotorul a ajuns cu autoritatea sportivă națională FIA, Automobil Clubul Român. În cadrul acestor ”Jocuri Olimpice ale sporturilor cu motor” are loc ESports Cup, întrecerea de sim racing la care România va avea ocazia debutului.

Despre BMW M4 GT4

Primul model BMW omologat pentru categoria GT4 a apărut pe circuite în 2018, reușind o primă victorie în seria europeană chiar în mâinile unui pilot român. Răzvan Umbrărescu, secondat de italianul Gabriele Piana, a câștigat pe traseul de la Misano. Cei doi s-au mai clasat pe podium de alte trei ori, iar M4 GT4 a triumfat în patru din cele 12 etape. Anul următor le-a adus și titlul european la categoria de top (Silver) prin Simon Knap și Alec Udell (MDM Motorsport), iar în 2020 BMW a fost mașina care a dat campionul în puternicele serii naționale din Franța (FFSA GT), Germania (ADAC GT) sau Italia (Campionatul de Sprint GT).

Parteneriatul cu BMW România continuă în 2021

Racing League Romania a venit în întâmpinarea comunității de sim racing cu două sezoane regulate în decursul anului calendaristic 2020, precum și curse variate în perioada dintre campanii (Race of Champions, Kinder Challenge 1 iunie, All-Star Race). Întrecerile au fost difuzate în direct pe pagina de Facebook BMW Romania și continuă să poată fi urmărite pe micile ecrane pe Telekom Sport. 2021 aduce tranziția către platforma Assetto Corsa Competizione, primul sezon al RLR în acest mediu desfășurându-se între lunile ianuarie și mai, cu modelul BMW M4 GT4.

Profilurile protagoniștilor din RLR, precum și clasamentele actualizate și toate informațiile complementare despre competiția virtuală sunt disponibile în secțiunea dedicată de pe site-ul BMW România: bit.ly/BMW_eSports.

Calendar

  1. Suzuka (2h) – 10 ianuarie
  2. Nurburgring (1h) – 24 ianuarie
  3. Bathurst (2h) – 7 februarie
  4. Laguna Seca (1h) – 21 februarie
  5. Kyalami (2h) – 7 martie
  6. Paul Ricard (1h) – 21 martie
  7. Zandvoort (2h) – 5 aprilie
  8. Monza (1h) – 19 aprilie
  9. Spa-Francorchamps (2h) – 3 mai
  10. Barcelona (4h) – 17 mai

West Competition Racing este promotorul campionatului Racing League Romania.

Parteneri: BMW România, Smart Driving, PC Coolers, Aqirys, Motul România, MotorPark România, Playseat, Racing Sim, Marvo, Thrustmaster.

Parteneri media: Telekom Sport, Adevărul Auto, Newsweek, 100% Sport, DesignMe, The Car Guys, eGames Report.

Mai multe despre Racing League Romania: facebook.com/Racingleague.Romania.

Pagina de Facebook BMW Romania: facebook.com/BMW.Romania