
La final de sezon în ambele competiții, Racing League Romania și Romanian Rally League sărbătoresc împreună succesele majore ale scenei de sim racing din țara noastră într-un eveniment special.
Primăvara aceasta a rescris toate recordurile de participare și de audiență în motorsportul virtual. Racing League Romania a ajuns la 280 de participanți de-a lungul sezonului al cincilea de curse pe circuit, reușind să atragă parteneri de calibru și să ofere o expunere internațională, dar și un fond de premiere considerabil.
Pasionații de raliuri s-au reunit și au pus bazele unui concept unitar și puternic, Romanian Rally League, care a avut cifre impresionante încă de la prima campanie: 175 de înscriși s-au duelat la cele trei categorii.
Protagoniștii acestor sezoane recent încheiate pe circuite și pe probele speciale își dau întâlnire în această duminică pe teren neutru – asfalt și macadam în reprize scurte și intense de adrenalină în formatul de rallycross al Dirt Rally 2.0. Traseele alese subliniază locul de intersecție al disciplinelor, fiind acele etape din Campionatul Mondial de Rallycross ce se dispută pe circuite din Formula 1: Yas Marina, Silverstone și Circuit de Barcelona-Catalunya.
După ce s-a concurat îm ambele campionate cu legendarul BMW M3 E30, mașina potrivită pentru Race of Champions vine tot din familia BMW Group. MINI România devine partener al evenimentului, urmând ca piloții virtuali să ruleze cu MINI Cooper SX1, un model cu tracțiune integrală ce dezvoltă o putere de 600CP la o greutate de 1225kg.

Format
– Semifinala RLR – o manșă a 6 tururi în care vor fi prezenți primii 5 din ierarhia sezonului recent încheiat: campionul Cristian Berindea, Andrei Bechir, Victor Nicolae, Radu Dumitrescu și Alex Cascatău.
– Semifinala RRL – o manșă a 6 tururi în care vor fi prezenți laureații categoriilor H3 – Andrei Bangălă, R5 – Alexandru Botoș și Jancsi Soos, R2 – Octavian Bostan și Paul Lambrino
– Finala – 3 manșe a câte 6 tururi pe cele trei trasee de rallycross menționate.
Competiția va fi transmisă în direct pe MINI
Totul despre RLR: https://www.bmw.ro/ro/topics/evenimente/racing-league-romania/bmw-esports.html
Totul despre RRL: https://rally.simrace.ro/
Mai multe pe această temă
Racing League Romania powered by BMW: Viitorul campionatului, definit în cadrul Gaming Marathon
Racing League Romania powered by BMW: Dezvoltarea platformelor de simulare, în centrul atenției la ultimul Gaming Marathon al anului
Racing League Romania powered by BMW: Cristian Berindea se impune la BMW M1 Procar Revival și este pilotul anului 2020